Învățământul din Sângeorgiu de Pădure, ca și din celelalte localități rurale și urbane ale Transilvaniei, era strâns legat de biserică, preotul fiind îndeobște mentorul spiritual, dar, în același timp, și învățător, în sensul că pe lângă biserică, aduna pruncii, atât cât putea să-i învețe carte. În anii 1902-1904 s-a construit clădirea școliide azi (nr.4) cu patru săli de clasă, aici frecventând cursurile clasele I-IV.
În anul 1919 statul român reorganizează rețeaua școlară și se înființează secțiile română și maghiară. Secția maghiară, până în anul 1922 a funcționat ca școală confesională. În anul 1922 se unesc cele două școli și funcționează cu limba de predare română, până în anul 1940. În anii 1934-1936 sub conducerea domnului învățător Pop Victor, a fost construită clădirea școlii române.
În privința învățământului în limba maghiară se remarcă, documentar, prima școală în anul 1626, când a funcționat ca învățător, cantorul de la biserica reformată, Fiatfalvi Győrgy, iar mai târziu, între anii 1670-1850, un număr de 23 de învățători, dintre care amintim pe Jurai Samuel la 1670, Gyulakuti Istvan la 1729-1732, Nemes Jozsef între 1758-1763 și alții.
În 1948 se înființează două școli de 7 ani cu limbile de predare română și maghiară. În 1954, pentru elevii din alte localităși, ia ființă internatul școlar. În 1955, școala de 7 ani cu limba de predare maghiară, s-a transformat în școală medie, primulș director fiind profesorul Nemethi Lajos.
În 1961, Palatul Rhédey trece în folosința școlii, precum și clădirea sălii de sport. În 1 septembrie 2003 cele două școli s-au unificat sub denumirea de Grup Școlar Săngeorgiu de Pădure, demumire care s-a schimbat în prezent în Liceu Tehnologic ”Sfântul Gheorghe”.
În anul 2008 s-a finalizat construcția noului corp de clădire și de atunci majoritatea elevilor studiază centralizat în noua structură.
Până în anul 2003 învățământul liceal și tehnic profesional a funcționat separat de învățământul primar și gimnazial, aceasta din urmă fiind considerat învățământ obligatoriu. Laboratoarele, sălile de sport și cabinetele de specialitate au fost folosite împreună, de asemenea și profesorii au avut cu orele la ore la ambele unități școlare. Administratorii unităților școlare, Consiliul local și ISJ Mureș au propus unificarea celor două scoli sub o singură administrare, fapt realizat în data de 1 sept. 2003. Actualmente scoala dispune de 4 clădiri destinate procesului instructiv-educativ pentru elevii claselor primare, gimnaziale, liceale, precum și pentru învățământ postliceal.
Azi unitatea noastră dispune de 4 clădiri necesare desfășurării procesului instructiv-educativ, 52 săli de clase, o sală de sport, internat, cantină, respectiv trei clădiri în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă al preșcolarilor. Scoala noastră este dotata cu trei cabinete de informatică, dispunând de 71 de calculatoare, programe AEL pentru diferite specialități, un Centru de documentare și informare cu 29000 volume, aparatura de proiectare, xerox, video, TV color, calculatoare. Secretariatul, sala profesorală, cabinetul AEL și CDI-lui sunt legate la Internet astfel atât elevii cât și cadrele didactice au acces permanent la acesta. De asemenea dispunem de două laboratoare de IECU, două ateliere de Alimentație publica și turism pentru desfășurarea practicii.